Istoric

REPERE ISTORICE UVT (aspecte generale):

De-a lungul existentei sale de nu mai putin de saptezeci de ani ca institutie comprehensiva de învatamant superior, cercetare si cultura, ceea ce astazi cunoastem drept Universitatea de Vest din Timisoara a purtat diverse denumiri:

Universitatea de Vest (1944 – 1948), Institutul Pedagogic (1948 – 1962), Universitatea din Timisoara (1962-1994), Universitatea de Vest din Timisoara (1994 – prezent).

Aceste statute au fost confirmate printr-o  serie întreaga de documente legislative, constituite drept repere ale UVT în timp, si anume:

Decretul-lege [660/31 decembrie 1944] pentru înfiintarea Universitatii de Vest: „Se înfiinteaza, pe data publicarii legii de fata, Universitatea de Vest, cu sediul în Timisoara, avand urmatoarele facultati: Drept, Litere si Filosofie, Stiinte, Medicina Umana, Medicina Veterinara, Farmacie si Teologie”

Mai apoi, ca urmare a reformei învatamantului survenite imediat dupa Razboiul Mondial, foarte tanara ca institutie de învatamant superior, noua institutie este transformata în Institut Pedagogic prin:

Decizia de organizare a învatamantului superior[nr. 263327/25 octombrie 1948, art. 1]: „Învatamantul superior cuprinde urmatoarele institutii: Universitati si Institutii Superioare de Învatamant”. [La Timisoara se constituie urmatoarele unitati de învatamant superior]: „a. Institutul Politehnic, b. Institutul de Medicina, c. Institutul Agronomic, d. Institutul Pedagogic”.

Dupa un deceniu si jumatate, ca o reconfirmare a succesului sau si ca o recunoastere a valorii sale, Institutul Pedagogic este transformat în universitate prin:

Hotarare(a Consiliului de Ministri) [nr. 999/ 27 septembrie 1962] cu privire la transformarea în Universitate a Institutului Pedagogic de 5 ani din Timisoara: „Consiliul de Ministri al Republicii Populare Romane hotaraste: Institutul Pedagogic de 5 ani cu sediul în Timisoara, strada Vasile Parvan nr. 4, se transforma în Universitate, sub denumirea de Universitatea din Timisoara

Dupa 1990, ca raspuns la solicitarea expresa a Senatului universitatii (din 1 martie 1990), ministerul accepta revenirea la denumirea originara, Universitatea de Vest din Timisoara, prin:

Adresa[nr. 9874/9.X. 1994]: „prin prezenta, va comunicam ca la solicitarea dv., în conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului Romaniei nr. 458/29.07.1994, începand cu anul universitar 1994-1995, denumirea institutiei dv. este Universitatea de Vest din Timisoara, în loc de Universitatea din Timisoara.